Spectacolul e o explorare profundă a fragilității umane. E povestea unei mame și a unei soții care, dintr-odată, odată cu izbucnirea războiului, descoperă că nu mai poate miza pe ajutorul soțului ei. Războiul îi provoacă acestuia un diabet galopant – boala progresează cu o viteză foarte mare – transformându-l din capul familiei într-o ființă neputincioasă. Femeia rămâne singură în fața războiului, având în grijă și fetița lor. Spectacolul spune povestea unor fugi eșuate – mai întâi împreună cu familia, apoi din propria familie.
În ciuda marilor diferențe dintre ei, femeia din spectacol înțelege că pur și simplu nu-i poate părăsi și abandona, așa cum au făcut alte prietene de-ale ei, la fel de sănătoase ca și ea. Dacă i-ar părăsi pe cei care nu pot fugi din orașul cuprins de război, femeia s-ar salva. Dar nu o face, realizând că legăturile dintre ei sunt mai puternice decât diferențele.
Dragostea e mai puternică decât egoismul.

Opinii și cronici:

Doru Mareș, în revista Luceafărul de Dimineață: 

“Și ce va fi cu noi acum?”, se bazează pe textul cu același nume al lui Dumitru Crudu, iar interpretarea impresionantă este a Ninei Lefter. Nici nu se putea altfel, din moment ce povestea este de alături, dintr-o Ucraină chinuită de bombardamentele rusești, dintr-o localitate pe unde nu mai știi pe ce stradă să treci pentru a nu te trezi sub agresiunea invadatorului, totuși trebuind să faci rost de medicamente și de apă. Și să te întorci la o acasă care e țăndări, cu tot cu ființele din ea, la fel ca spitalul, la fel ca biserica: „Pe bărbatumeu l-au externat cu o zi înainte de-a se alege praful din spital (…) Au lovit în biserica în care oamenii se rugau. A rămas doar un morman de moloz, cu o cruce în vârf.“ În context, simbolul copilului pentru care trotineta e cel mai important lucru din univers e covârșitor. Regizorul Sergiu Chiriac conduce geometric parcursul narativ (pe alocuri, totuși, cu un exces de patetism), susținut bine de lighting designul lui Eugen Croitor și sound designul lui Cristian Patraș, iar finalul închide spectaculos firul tragic (decorul Alinei Perju este de mare ajutor), dincolo de prăbușire iscându-se o adiere de speranță, fie și în transcendent (copilul Ilinca Hatman fiind asociat angelic, ingenios și grăitor clipei finale)”