Spectacol Radiofonic

PREMIERĂ: PATIMILE DUPĂ IOV

după Val Butnaru dramatizare Magda Duțu

joi, 11 Sep - 14:00

Spectacolul Patimile după Iov – producție a Teatrului Național Radiofonic Radio România, august 2025, realizată în colaborare cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău – este prezentat în cadrul proiectului Dramaturgi români contemporani. E al treilea spectacol care se realizează în cadrul acestui proiect, produs după textele dramaturgului și scriitorului Val Butnaru, primul fiind Șase autori în căutarea unui personaj, în anul 2006 și apoi, Avant de mourir, în 2010.

Scenariul radiofonic semnat de Magda Duțu, urmează riguros structura romanului și este alcătuit din trei părți: Cartea întâi – Fâșia celor două ceasuri,  Cartea a doua Dezrădăcinatul, Cartea a treia – Acordeonul.

Patimile după Iov este o saga istorică a unei familii de basarabeni, pe fundalul istoriei Basarabiei. Un roman în care, Val Butnaru îmbină captivant, realitatea istorică și ficțiunea.  Subiectul se axează pe două dintre cele mai frământate secole prin care a trecut Basarabia –  de la anexarea acestui teritoriu de către ruși până în contemporaneitate (războiul de pe Nistru). A doua răpire a sudului Basarabiei (1878), Primul Război Mondial și rebeliunea bolșevică, 28 iunie 1940, al Doilea Război Mondial și revenirea “tătarilor” pe tancuri – trec prin fier și sânge neamul Iovilor, țărani avuți din sudul Basarabiei. Sunt prezentate câteva generații ale acestei dinastii: de la stră-străbunicul Ioan Iov, “care a votat Unirea Principatelor in 1859”, până la ultimul vlăstar, Mitru, ziarist ce transmite știri pentru Europa Liberă, în toiul luptelor cu separatiștii transnistreni.

Bucata de pământ pe care ne-am născut va fi mereu încolțită de nenorociri, indiferent de regimurile care vor veni. E ceva mai mult decât un simplu destin! Iov e numele suferințelor îndurate de toți basarabenii! Iată răspunsul la  întrebarea întrebărilor, primordială, privind sensul pătimirilor noastre – spune unul dintre personaje,  Alexie Iov – dezrădăcinatul.

Scenariul radiofonic propune un personaj – martor peste timp al tuturor întâmplărilor – un călăuzitor care ne povestește și ne lămurește totul,  într-o interpretare de excepție a marelui actor Dorel Vișan. Distribuția cuprinde actori ai teatrelor din București și actori ai Teatrului Național ”Mihai Eminescu” Chișinău. Regia artistică este semnată de Petru Hadârcă.

regie: Petru Hadârcă

TN Radiofonic, Radio România, TNME

În distribuție:

Dorel Vişan, Mircea Rusu, Gabriela Popescu, Angela Ciobanu,  Dan Melnic, Anatol Durbală, Petru Hadârcă, Marcelo Cobzariu,   Diana Decuseară, Corina Rotaru, Ion Mocanu, Alexandru Pleșca, Mircea Constantinescu, Annemary Ziegler, Daniel Tudorică, Cristina Constantinescu, Alexandru Nedelcu. 

Asistența tehnică: Dragoș Nițu

Regia de studio: Milica Creiniceanu.

Regia muzicală: Luiza Mateescu.

Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor: Ion-Costin Manoliu.

Coordonator de proiect: Magda Duţu.

Dramă, Istorie

 / 1 h 30 min

TNME, Sala de Conferințe

spectacole
recomandate

sâmbătă, 13 Sep
19:00
de Matei Vișniec
Regie: Dan Tudor
Teatrul Național Craiova
basm comic pentru toate vârstele  
/  1 h 40 h
TNME, Sala Mare
miercuri, 17 Sep
17:00
după Anița Cudla, dramatizare: Sorin Misirianțu
Regie: Sorin Misirianțu
Teatrul Național Cluj-Napoca
Dramă  
/  1 h
  (14+)
TNME, Sala Studio
duminică, 21 Sep
14:00
de Irina Nechit
Regie: Radu Ghilaș
Centrul de Teatru din Moldova
Dramă  
/  1 h 20 min
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă
joi, 18 Sep
17:00
de Molière
Regie: Sergiu Chiriac
Teatrul Național Bălți
Comedie  
/  1 h 40 min
  (16+)
Teatrul Național „Eugène Ionesco”