Spectacole Radiofonice

sâmbătă, 12 septembrie

MARIA – Regina tuturor românilor

de Liana Ceterchi după Jurnal de război de Maria Regina României

regie: Liana Ceterchi

Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria, actriţa şi regizoarea Liana Ceterchi a propus înregistrarea acestui spectacol, la Teatrul Naţional Radiofonic, în seria Biografii, memorii – proiect de teatru-document în cadrul căruia a mai realizat două astfel de spectacole, de tip one woman show, dedicate unor personalități ale familiei regale: Ileana-Principesă de România, în 2019 și Carol și Elisabeta-Iubire și neatârnare, în 2023.

Spectacolul MARIA – Regina tuturor românilor, creat și jucat de Liana Ceterchi, bazat pe jurnalele de război ale Reginei (jurnalele de front 1916, 1917, 1918), descrie lupta curajoasă a Reginei Maria, în timpul Primului Război Mondial, „pagina ei de glorie”, cum avea s-o numească Constantin Argetoianu. Doi ani de luptă dramatică, disperată, pe toate fronturile interne şi externe (în spitalele de campanie, în tranşee, în prima linie, printre săraci, orfani, infirmi, bolnavi de tifos, dar şi printre oameni politici), pentru existența statală și națională a României. A fost martoră a trădării, a anihilării aliatului puternic din Est, Rusia, martoră a asasinării unei bune părți a familiei ei, Romanovii. Poporul a iubit-o pentru curajoasa ei rezistență, alături de Regele Ferdinand, supranumit Ferdinand Le Loyal și Ferdinand Întregitorul. „Acești doi ani m-au adus mai aproape de inima poporului meu”, mărturisește Regina Maria la revenirea în capitală, la 1 decembrie 1918. Și tot atunci, avea să-și ridice pentru ultima dată mâinile, pentru o binecuvântare: ”Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și a durerilor mele. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă  mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste!                          Să stai veșnic, falnică printre națiuni! Să fii cinstită, iubită și pricepută!”                                                       

Liana Ceterchi, în rolul Reginei Maria, realizează un excelent recital actoricesc, bine susținut și nuanțat, cu variații de stare și de abordare, chiar surprinzătoare, uneori. Universul sonor foarte bogat, construit de echipa de creație a spectacolului, este ”țesut” în amănunt, așa încât să completeze interpretarea și să reliefeze această personalitate marcantă a istoriei României.

Teatrul Național Radiofonic Radio România

Biografie, Istorie

 / 55 min

TNME, Sala de Conferințe

Scenariu de Liana Ceterchi,
după opera Jurnal de război – volumele I, II și III – de Maria Regina României.
Traducere de Anca Bărbulescu.
Ediţie îngrijită şi prefaţată de Lucian Boia – publicată la Editura Humanitas.
Adaptarea radiofonică: Ion-Costin Manoliu.
Regia artistică și rolul titular: Liana Ceterchi.

Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Daniela Nicolae și Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și producător: Magda Duțu.

spectacole
recomandate

joi, 10 Sep

17:00

de Luminița Țîcu
Regie: Luminița Țîcu
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Documentar  
/  1 h 15 min
TNME, Sala Studio

duminică, 13 Sep

19:30

de Antonio Álamo
Regie: Irina Moscu
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Timișoara
Tragi-comedie, Istorie  
/  2 h 20 min
  (16+)
TNME, Sala Mare

miercuri, 9 Sep

17:30

Eveniment de inaugurare
Expoziție  
/  15 min
TNME, Foaier
Intrare liberă

miercuri, 9 Sep

18:00

de William Shakespeare
Regie: Petru Hadârcă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău
Tragedie  
/  2 h 45 min

 / Pauză: Da

  (14+)
TNME, Sala Mare