Lansarea volumului Gigi Căciuleanu – OmulDans, de Ludmila Patlanjoglu
Editura Institutului Cultural Român&NEMIRA
„Un talent uriaș cu sclipiri geniale”, „o imensă fantezie”, „un foarte mare dansator”, „genial coregraf român, internațional recunoscut” – sunt aprecieri care vin din partea unor nume ilustre: Pina Bausch, Maia Plisețkaia, Pierre Cardin, Ioan Holender. Copleșit, Gigi Căciuleanu, întrebat cine este, răspunde simplu: „Je suis quelqu‘un qui danse”.
Protagonist și creator al unor capodopere scenice, conducător de companii reputate, pedagog cu vocație, Gigi Căciuleanu este o voce originală și profundă a dansului contemporan.
Moderator: Ion Bogdan Lefter
Participă: Ludmila Patlanjoglu, Gigi Căciuleanu, Virgil Ogășanu, Bogdan Căpîlnean, Cornel Huțanu, Valerian Mareș și Larisa Turea.
Doi mari artiști: Miriam Răducanu și Gigi Căciuleanu
Bucureștiul a trimis la Bruxelles pentru La Quinzaine roumaine unul din elementele cele mai interesante ale bogatei sale vieți culturale: grupul de dans format din Miriam Răducanu și Gigi Căciuleanu.
Nu este, la drept vorbind, o trupă, ci conjuncția a două mari talente. Dansatoare, coregrafă, profesoară, Miriam Răducanu cunoaște în mod remarcabil posibilitățile dansului nou, sprijinit pe formația clasică. Fără să semene cu nimeni, știe să găsească atitudinea insolită, frumusețea neașteptată, expresia adesea dramatică și mereu reținută. Ea obține un rezultat uimitor din „aproape imobilitatea” fixității halucinate, a incantației lente.
Gigi Căciuleanu, coregraf al unei jumătăți din spectacol, dovedește și el inventivitate și ingeniozitate. Este un dansator de mare clasă, cu o grație lunară și un umor savuros care încântă. Amândoi se armonizează și se completează de minune. Chiar dacă Miriam Răducanu își dansează propriile coregrafii, iar Gigi Căciuleanu pe ale sale, se simte între ei o unitate profundă în intenție și mijloace.
Le Soir, octombrie 1972
Miriam dansând
Întâia mea impresie văzând-o pe Miriam, atunci când a intrat în clasă pentru a ne preda primul său curs, a fost cea a apariției unei păsări. Un hulub. La Colombe de Picasso. Însă pe dos. În negru, ca negativul fotografic al acelui porumbel de pe toate zidurile lumii. M-am gândit imediat la Măiastra lui Brâncuși.
Gigi Căciuleanu