Spectacolul propune o lectură contemporană, incisivă a tragediei shakespeariene, abordând teme precum puterea, manipularea, complicitatea și seducția discursului populist, într-o reflecție directă asupra realităților lumii de astăzi. Reprezentația e o radiografie a mecanismelor puterii, a manipulării și a obsesiei discursului autoritar. În centrul acestei construcții scenice se află Richard, un anti-erou emblematic, interpretat de Anatol Durbală. Este un rol de mare forță, considerat una dintre cele mai complexe partituri actoricești ale repertoriului universal.

Nu e o lecție de istorie, ci o confruntare cu prezentul. O montare despre setea de putere și prețul pe care îl plătește o lume ce se încrede hipnotic în promisiuni mincinoase, despre cum răul nu apare brusc, ci este adesea tolerat pas cu pas. Richard ne privește direct din scenă (din scena Teatrului, dar și a lumii politice de astăzi) și ne întreabă: cât de pregătiți suntem să nu-l lăsăm să câștige?

Opinii și cronici:

George Volceanov, în Viața românească, „Economie și grandoare:

Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova, 21-31 mai 2026”:

„Proximitatea războiului din Ucraina le demonstrează oamenilor de teatru moldoveni cât de relevant este Shakespeare pentru publicul zilelor noastre. În viziunea lui Petru Hadârcă, cocoașa lui Richard este una mintală. Spectacolul începe cu trimiteri la Henric al VI-lea, Partea a treia, piesă a cărei acțiune precedă evenimentele din Richard al III-lea, mai exact cu înmormântarea regelui asasinat. Sicriul este scăpat din mâini de către unul dintre gropari, detaliu preluat din realitatea funeraliilor de stat ale fostului lider sovietic Leonid Brejnev. Dispariția lui Clarence și Eduard al IV-lea (amintind de efemerele domnii ale altor lideri sovietici, Cernenko și Andropov) îi vor netezi tiranului calea spre tron. Spectacolul alternează situațiile tragice cu momentele comice, vesele, burlești, corect surprinse de Horia Gârbea în traducerea sa. Telespectatorii familiarizați cu serialul Plaha îl vor recunoaște în rolurile „negre”, de gropar, asasin plătit sau Catesby (ultimul confident al lui Richard) pe Mihai Zubcu cel specializat în roluri de killer. Specialiștii au remarcat la sesiunea de întrebări și răspunsuri de după spectacol că, în afară de Anatol Durbală, magistral în rolul titular (cu un mers țeapăn, cu antebrațul drept lipit de corp, ca al liderului de la Kremlin, ex-ofițer K.G.B.), prestații remarcabile au avut absolut toate actrițele din distribuție: Mihaela Strâmbeanu (regina Margareta), Tatiana Lazăr (ducesa de York), foarte tânăra Cătălina Varaniță (regiunea Elisabeta), Corina Rotaru (cu trei stagiuni în urmă o ingenuă Julieta). Pentru prima oară în istoria montărilor acestei piese, femeile nu sunt doar simple accesorii scenice ale lui Richard, ci glasul lor se face auzit mai puternic ca niciodată, ele reunindu-se în final, în momentul căderii tiranului. Un spectaculos travesti realizează Renata Țurcanu, încă studentă la actorie, în rolul prințului de Wales, „o bombă cu explozie întârziată a Teatrului Național din Chișinău”, după cum o caracterizează profesorul ei Anatol Durbală.”

Larisa Turea, în revista Moldova, Tirani în măreția… nebuniei:

„În fresca Richard al III-lea (decor și costume, Irina Gurin; mișcare Oleg Mardari; univers sonor Valentin Lindo Strișcov, light design Andrei Fotescu, video Vlad Adajuc), Anatol Durbală, anti-erou carismatic, monstruos nu atât fizic, cât moral, construiește magistral tiranul narcisiac și ipocritul absolut, cinismul întruchipat. Răsfoim siderați filele unui Îndreptar de prefăcătorie și manipulare; se practică cu măiestrie culpabilizarea victimei: aș vrea să mori, dar să nu fiu eu călăul tău – e sedusă implacabil lady Anne (Corina Rotaru), scenă de-un erotism fascinant, sexy cum nu s-a văzut de hăt, hăt în luminile rampei. Frumoasa și bestia în prim plan; mincinosul își ia avânt crezând cu patimă că cele debitate sunt… purul adevăr, jinduită compensație pentru marginalizarea socială și afectivă. Personajul (în ultimă instanță, un individ nenorocit la superlativ, măcinat de frustrări și neîmpliniri) își maschează cruzimea sub aparențe pioase, bine calculate […].

Însă orice mârșăvie e asemeni bombelor cu ceas: mai devreme sau mai târziu vor exploda, poate peste generații. Cat ține veșnicia ta? – sună tranșant replica reginei Elisabeta (Cătălina Varaniță, delicată ca un lujer de crin. Crin regal, firește). O întrebare ce ar fi musai să și-o pună fiece aspirant la gloria cucerită prin mijloace nu tocmai ortodoxe, viclenește călcând peste capete. Lordul Clarence (Sandu Leancă, distins și enigmatic, eleganță britanică îndelung exersată)  ce i se încrede plenar (sărac cu duhul, te iubesc nespus!) – e expediat la cer cu Calomnii blindate bine. Chiar și după zăbrele, în fatidicul Tower, naivul Clarence se consideră superior, cu mult peste omul de rând; se bate în piept cu emfază […].  Regina Margareta (sobră, răvășitoare) triumfă: Dreptatea a sucit a sorții roată… voiai în locul meu să stăpânești/ fără să-mi iei și chinul pe măsură? Chipul cel mai tragic și fără de speranță este al Ducesei de York, Tatiana Lazăr-Saenco, stană de piatră, mamă încremenită în infinitul suferinței… Reginele pe-aici n-au fericire – un subiect aparte care ține de fragilitatea și vulnerabilitatea personajelor feminine la Shakespeare.”

Maria Pilchin, pentru Radio Moldova, „Tirania ca spectacol al prezentului”: 

„Richard al III-lea”, în regia lui Petru Hadârcă, nu e o lecție de istorie, nici o reconstrucție muzeală a războaielor pentru tronul Angliei, ci o confruntare cu prezentul în care setea de putere se hrănește din imagine, din ritmul știrilor, din hipnoza promisiunilor […]. Palatul regal apare ca un newsroom: intermedialitate, meeting, febra momentului. Una dintre ideile centrale ale montării este transformarea spațiului puterii într-un spațiu al transmisiunii […].

În ceea ce privește portretul tiranului, e de menționat faptul că Anatol Durbală aduce în scenă un Richard magistral. Actorul face un rol de forță, construit pe un amestec bine dozat: seducție și groază, luciditate și delir, joc și comandă. Personajul său nu este un clovn malefic și nici un monstru urlător, ci un tiran carismatic care își știe efectele și își regizează propriul mit. Cocoașa lui e ideea fixă purtată „in mente”. Are o inteligență a momentului, o capacitate de a se lipi de public, de a-l transforma în complice prin confesiune și umor, pentru ca imediat apoi să-i arate că această complicitate e o capcană. Ce impresionează la acest Richard este consistența obsesiei. În viața lui nu există nimic altceva decât puterea. Dragostea, prietenia, omenia, toate sunt convertite în unelte. Durbală nu joacă Răul ca pe o stare, ci ca pe un mecanism tehnic. Iar această tehnică este, poate, cea mai înfricoșătoare. Răul care se organizează, se disciplinează, se prezintă frumos. Acest Richard nu se ascunde după decor, el își folosește prezența ca pe o armă […]”

Mircea V. Ciobanu, revista Moldova:

„[…] Aici, în Richard, Durbală e magistral! Regizorul Petru Hadârcă spunea că nu avea nevoie să-l facă pe Richard cocoșat, așa cum solicita povestea lui din tragedia lui Shakespeare, explicând că aici „cocoașa urâtă e în sufletul personajului”! Eu aș zice mai simplu: nu era nevoie de cocoașă… pentru că e Durbală! Fără comentarii. Sau cu o singură explicație: de dragul lui lumea devine, prin contrast cu el, frumoasă; de dragul spectacolului, artistul își etalează urâțenia interioară, justificată de dorințe atât de telurice! Un geniu al travestirii, mișelul, intrigantul, ucigașul cu sânge-rece, ipocritul, cinicul, omul fără suflet – acesta este (convingător în toate) Richard al lui Durbală. Motivația e în esență banală, dar atât de simplu de înțeles!”