Spectacol

OGLINDA NEAGRĂ

după Luigi Pirandello

vineri, 13 Sep - 17:00

ÎN ÎNTUNERICUL REFLEXIEI NOASTRE

Luigi Pirandello ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm. Dar cine se află, cu adevărat, în fața acelei oglinzi? Să fie oare „personalitatea” noastră? Personajul acela care trăiește lângă noi și în care ne amăgim, în fiecare zi, că ne recunoaștem, doar pentru a fi acceptați de ceilalți? Sau este oare „esența” noastră? Acea ființă unică, acea pagină albă de la origini pe care cu toții s-au grăbit, de-a lungul vieții noastre, să scrie ceea ce voiau ca noi să devenim.
Aceasta e drama secretă pe care o purtăm cu toții și asupra căreia Oglinda neagră invită la reflecție. Fiecare dintre cele două nuvele are potențialul de a fi tradusă în acțiune scenică: datorită ritmului dinamic și puternic dramatic al poveștii și al scriiturii; datorită spațiului fizic pe care Pirandello reușește să-l creeze, din când în când, în jurul protagonistului, ghidându-l, cu precizie, pe spectator, iar în cazul nostru, pe actor; datorită finalurilor neașteptate care îmbogățesc fiecare dintre nuvele cu un autentic suspans.
Roaba: prin confesarea unei plăceri „de nemărturisit”, reputatul și mult stimatul avocat demască mizeria propriei condiții umane, într-un crescendo de o comicitate tragică.
Suflul: în cea mai magică și metafizică dintre nuvele, protagonistul, apropiind degetul mare de arătătorul mâinii drepte și suflând printre ele, descoperă puterea de a ucide. Epidemia dezlănțuită de această putere destructivă, în care omul ajunge să se anihileze pe sine, este adevărata întrebare scrisă pe ușa conștiinței noastre.
Astfel, în întunericul oglinzii noastre, căutăm o reflexie ascunsă, care să ne vorbească despre ce și cine eram. Pentru a continua, măcar, să ne aducem aminte.

regie: Roberto Bacci

TN Cluj-Napoca

după nuvelele „Roaba” și „Suflul” de Luigi Pirandello
traducere de: Maria Rotar
concept spațial: Ionuț Caras
regia tehnică: Doru Bodrea
light design: Jenel Moldovan

One-man show cu Ionuț Caras

Dramă

 / 1 h

 / Pauză: Nu  

TNME, Sala Studio

Prezentare video

spectacole
recomandate

joi, 11 Sep
20:00
de Henrik Ibsen, adaptare de Chris Simion Mercurian
Regie: Chris Simion-Mercurian
TN București, Asociația Culturală „Grivița 53”
Dramă  
/  2 h
TNME, Sala Mare
luni, 15 Sep
14:00
„Cultură și credință. Părintele Constantin Necula în dialog cu Constantin Chiriac”, „Pagini din Istoria Teatrului Național din Chișinău” de Petru Hadârcă
Lansare de carte  
/  1 h 20 min
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă
duminică, 14 Sep
14:00
Teatru în aer liber
Teatrul Național Craiova
Comedie, Pentru Copii, Istorie, Poetic  
/  3 h
Scuarul TN „Mihai Eminescu”
Intrare liberă
joi, 18 Sep
14:00
Lecții de teatru și viață
TNME, AMTAP, MNLR
Întâlniri, dialoguri  
/  1 oră 20 min
Muzeul Național al Literaturii Române
Intrare liberă