Spectacol

Cântăreața Cheală

de Eugène Ionesco

miercuri, 18 Sep - 17:00

Celebra „Cântăreața Cheală” a lui Eugène Ionesco, text ce marchează debutul marelui dramaturg, este considerată piesa care inaugurează teatrul absurdului și a avut premiera pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava în 2021, fiind regizată de Alex Bogdan.

„Cântăreața Cheală” / La Cantatrice Chauve, este montată pentru prima dată la 11 mai 1950, la Théatre de la Huchette, în regia lui Nicholas Bataille. După un număr impresionant de interpretări, spectacolul jucându-se aproape patruzeci de ani, ceea ce constituie un record absolut de longevitate pe o scenă pariziană, celebrul text al lui Ionesco devine foarte apreciat și primește premiul Molière d’honneur.
După cum mărturiseşte autorul în „Note şi contranote”, „Cântăreața Cheală” este o imagine a societăţii burgheze care trăieşte cu idei primite de-a gata, care se conformează şi devine una automatizată.
Despre spectacolul „Cântăreața Cheală” ne vorbește, cu emoție, regizorul Alex Bogdan: „Ca fiecare dintre noi, simt că această perioadă prin care trecem, este într-un anumit fel, absurdă. Izolați de ceilalți și poate cel mai grav, izolați de noi înșine. Cred că teatrul este o instituție a sufletului și avem nevoie să putem consemna, prin teatru, incredibila perioadă prin care trecem. Este motivul pentru care am ales piesa lui Eugène Ionesco. Încerc, prin acest spectacol, să arăt că piesa lui Ionesco, nu este deloc absurdă. Că personajele stricate, răpite de vitalitatea unui plan de viitor, suntem chiar noi. Speriați, suspicioși, agresivi, întorși de la umanitate, repetitivi și însingurați. Mi-aș fi dorit să vă spun că o să vedeți o comedie, dar nu pot să ignor ce simt acum în legătură cu lumea. Și cred că și dumneavoastră, dacă o să veniți la spectacolul nostru, o să simțiți cât de importantă e vindecarea sufletului prin teatru. Dacă după Cântăreața Cheală o să puneți câteva întrebări, dacă o să fiți mai buni, mai calzi cu ceilalți, dacă acasă, în intimitatea voastră, o să vă deschideți mai mult și n-o să vă fie

Distribuţia:

Clara Popadiuc – Dna Smith
Cătălin Ștefan Mîndru – Dl Smith
Delu Lucaci – Dna Martin
Cosmin Panaite – Dl Martin
Diana Lazăr – Mary
Răzvan Bănuț – Căpitanul de Pompieri
Figurație: Tamara Ursache, Răzvan Bocăneț

regie: Alex Bogdan

Teatrul Municipal Matei Visniec, Suceava

Traducere de: Vlad Russo și Vlad Zografi
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica originală: Mischa Blanos
Trailer video: Amedeia Vițega

Dramă

 / 2 h

 / Pauză: Nu  

TNME, Sala Studio

spectacole
recomandate

luni, 15 Sep
17:00
de Tudor Muşatescu. One-woman show cu Elena Ivanca
Teatrul Național Cluj-Napoca
Comedie  
/  1 h
  (12+)
TNME, Sala Studio
miercuri, 17 Sep
19:00
de Alexandra Felseghi
Regie: Andrei Măjeri
Teatrul „Matei Vișniec”, Suceava
Comedie  
/  2 h 15 min
  (14+)
TNME, Sala Mare
duminică, 14 Sep
19:00
de Wajdi Mouawad, traducere Zeno Fodor
Regie: Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul de Stat Constanța
Dramă  
/  2 h 30 min
  (16+)
TNME, Sala Mare
joi, 11 Sep
17:00
după Lorina Bălteanu
Regie: Slava Sambriș
Teatrul „Luceafărul”, Chișinău
Dramă  
/  3 h

 / Pauză: Da

  (14+)
Teatrul „Luceafărul”