„Dacă grafica de carte e opera unui „geometru al ideilor”, pictura lui Vitalie Coroban are ceva din structura/natura fagurilor, care se umplu de miere ori de câte ori artistul pictează în culori calde, sau se prefac în vitralii, când pictează în culori reci – și într-un caz, și în altul, culoarea este înainte de toate lumină, și abia după materie.

Greu de spus ce prevalează în cazul artistului plastic Vitalie Coroban: Graficianul, ale cărui „colecții” haute couture – mă gândesc înainte de toate la copertele antologiilor scoase în Cartier de colecție, serie ce a transformat cartea de poezie, din Cenușăreasă, în Regina balului – defilează pe podiumurile târgurilor de carte naționale/ europene, fiind identificate fără greș în rafturile/ vitrinele librăriilor, și care fac din Domnia Sa unul dintre cei mai văzuți (puțin de spus: vizibili, anume văzuți!) directori de imagine din branșă; sau Pictorul, ale cărui tablouri, în culori ce par mai curând infuzate decât așternute pe pânză, nu sar în ochi de departe și nici din prima în cadrul expozițiilor de grup, iar odată descoperite se cer văzute îndeaproape, căci solicită o „privire mioapă” (aș zice chiar „tactilă”, cum ai „pipăi” tabloul cu lumina ochilor!), deloc grăbită, desfăcându-se în evantaie pastelate (în coadă de păun – a se vedea Motiv I și Motiv II), care nu atât înfățișează o făptură în materialitatea ei dată (Absent, Melancholie, Miraj, Mit, Nud ș.a.), cât îi dezvăluie luminozitatea intrinsecă – de unde și senzația că Ființa se arată, vorba poetului, „în lucarne și oaze”.

Graficianul de primă mână & Pictorul de mare rafinament fac casă bună cu Omul (cu majuscule, toți trei-în-unul) dintr-o bucată Vitalie Coroban, un nume „marcă înregistrată”, și tocmai din această armonie interioară își trage sevele creația sa.” Emilian Galaicu-Păun