„Pictor cu ferm program interior (de unde și aplombul cu care atacă orice nouă plăsmuire), se manifestă la nivelul limbajului extrem de liber, dezinvolt și surprinzător. Mihai Țărus pare să presimtă, mai mult decât alții, pericolele încarcerării, osificării, stagnării, oricât de făgăduitoare ar putea apărea, la un moment, consecvența. El este artistul, îmi place să cred, care a ajuns să suspecteze până și posibilitatea alunecării involuntare în propria imagine-slogan.” Cornel Radu Constantinescu
„…Timpul în tablou este indus prin energie, ritm și impuls. Spațiul și Timpul identifică , particularizează tabloul. Arta viitorului va explora Timpul ca element primordial și universal. Spațiul într-un tablou se comprimă și se transformă în Timp. Astfel, se parcurge calea de metamorfoză a Spațiului în Timp.” (Florina Breazu)
„Asemenea fizicienilor, plasticianul Mihai Țăruș leagă timpul de energie, ritm și impuls. Dar această legătură o face nu în virtutea stabilirii unor legități obiective ale lumii reale, ci în numele tabloului – acestei ficțiuni mentale materializate.” (Constantin I. Ciobanu)