Spectacole

marți, 15 septembrie

CABARETUL CUVINTELOR

de Matei Vișniec

regie: Matei Vișniec

Pentru montarea de la Suceava, Matei Vișniec a rescris „Cabaretul cuvintelor” (textul a fost publicat în 2012 la Editura Polirom)  special pentru actorii teatrului care îi poartă numele și ne propune să pornim într-o călătorie în acest univers în care cuvintele sunt personaje adevărate cu sentimente și acțiuni proprii care trăiesc independent de voința oamenilor. „Fiecare cuvânt este o poveste. Dar, dacă fiecare cuvânt este o poveste, înseamnă că atunci când se întâlnesc două cuvinte se întâlnesc două povești. Iar din două povești care stau de vorbă se naște fără doar şi poate o nouă poveste. Ceea ce înseamnă că vom avea trei povești de fiecare dată când se întâlnesc două cuvinte. Deci, trei povești frumoase, nespuse, noi, se întâlnesc şi se povestesc între ele când se întâlnesc două cuvinte.”(fragment din text).

 

În calitate de dramaturg și regizor al spectacolului „Cabaretul cuvintelor”, Matei Vișniec ne prezintă viziunea sa artistică astfel: „Am conceput acest spectacol ca un omagiu adus cuvintelor întrucât ele ne conferă statut uman. Dar știm noi să le prețuim cu adevărat? Ne îngrijim noi destul de limba noastră – principala noastră dimensiune identitară? Iată doar câteva întrebări cu care am pornit la drum scriind o întreagă carte despre cuvinte. Mi-am imaginat că fiecare cuvânt poate fi un personaj şi poate povesti lucruri importante despre sine: cum a apărut, ce semnificații multiple poate îmbrăca, în ce relații distante sau cordiale se află cu alte cuvinte, sau cum este maltratat de unii vorbitori. Cei zece actori ai teatrului sucevean încarnează, în acest spectacol, zeci de personaje-cuvinte. Mi-am dorit un spectacol cu emoții vizuale și auditive, cu poezie și umor, cu reflecții care să se nască din prezentarea unor fabule morale şi chiar filosofice. Limba română este un tezaur identitar, dar dacă ar putea vorbi s-ar plânge de neglijențele noastre faţă de ea. Uneori o rostim cu aproximație, o rănim şi o sărăcim, nu suntem atenţi la frumuseţea ei şi nici nu ne dăm seama că o cunoaștem superficial. Cabaretul cuvintelor nu este un spectacol acuzator, dar nici nu este tandru cu cei care dau exemple proaste de utilizare a limbii, cu cei care o urâțesc la radio sau la televiziune. Veniţi deci la „Cabaretul cuvintelor” pentru a petrece împreună un moment savuros de complicitate a tuturor artelor.”

ÎN DISTRIBUȚIE:

Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Cristina Florea, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Ciprian Mistreanu, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Maria Teișanu.

 

Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Suceava

Dramă

 / 1 h 50 min

 / Pauză: Nu  

Teatrul Național „Eugène Ionesco”

Scenografia: Andra Bădulescu Vişniec
Coregrafia: Alice Veliche
Sound design: Claudiu Urse
Video design: Mihai Nistor (cu imagini video realizate de Mihai Nistor, Matei Vişniec, Joèla Vişniec, Clara Faye, Inès Sieulle şi Eric Deniaud)
Light design: Sebastian Raţiu
Afiș:Sebastian Rațiu
Compozitor: Bobo Burlăcianu
Costume: Andra Bădulescu Vişniec

 

spectacole
recomandate

joi, 17 Sep

19:00

de Roman Doljanski după Eugene O’Neill
Regie: Timofei Kuliabin
Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu
Dramă 
/ 2 h 
 (16+)
TNME, Sala Mare

sâmbătă, 19 Sep

15:00

scenariu: Mihaela Strâmbeanu
Regie: Mihaela Strâmbeanu
Centrul de Tineret Trușeni
Documentar, social 
/ 1 h 
TNME, Sala Studio
Intrare liberă

miercuri, 16 Sep

19:00

de Leta Popescu
Regie: Leta Popescu
Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați
Dramă, Comedie 
/ 2 h 
 (14+)
Teatrul Național „Eugène Ionesco”

vineri, 18 Sep

14:00

de Cristina Chirvasie
Regie: Cristina Chirvasie
Teatrul Național Radiofonic Radio România
Biografie, Istorie 
/ 1 h 
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă