Spectacol

Artă

de Yasmina Reza

marți, 17 Sep - 17:00

Piesa ARTĂ a fost publicată inițial la 28 octombrie 1994 și pusă în scenă în același an, la Comédie des Champs Elysées din Paris, apoi la Berlin, Londra (1996)și pe Broadway (1998). Astăzi e cea mai jucată piesă a Yasminei Reza și e tradusă în peste treizeci de limbi.
A fost distinsă cu Marele Premiu „Molière“ pentru cel mai bun autor şi cel mai bun spectacol (în 1995), cu Evening Standard Award for Best Comedy (1996), apoi cu Laurence Olivier Award for Best Comedy (1997).

Paula, Francoise și Catherine, o gașcă de prietene foarte bune, atunci când se întâlnesc, pe lângă discuțiile pe care le au, vorbesc și despre artă. Francoise, medic dermatolog de profesie și o mare consumatoare de artă, cumpără un tablou al unui pictor celebru. Tabloul reprezintă niște dungi transversale albe pe fond alb. Francoise, nerăbdătoare, dar și mândră de achiziția făcută, arată tabloul prietenelor sale. La vederea acestei “opere de artă”, Paula se simte umilită, iar acest lucru o revoltă, acuzând-o pe Francoise de snobism. În acest moment, izbucnește un conflict între ele, cele două își aruncă fraze acide, iar prietenia lor este pusă sub semnul întrebării. Catherine intervine în acest conflict intelectual cu scopul de a potoli situația. Deși este o tipă calmă și tolerantă, Catherine, nu reușește să aplaneze situația, dimpotrivă este acuzată pentru participarea ei pasivă la conflict. Totuși, în final, cele trei fete ajung la concluzia că prietenia lor este mai presus decât orice dispută.

DISTRIBUȚIA:
Diana Boșcov – Catherina
Giasti Sirah – Paula
Cătălina Budu – Francoise

regie: Slava Sambriș

Teatrul Alexie Mateevici

Scenografia: Alina Perju

lumini: Eugeniu Croitor

Comedie

 / 1 h 30 min

 / Pauză: Nu  

TNME, Sala Studio

spectacole
recomandate

joi, 11 Sep
14:00
după Val Butnaru dramatizare Magda Duțu
Regie: Petru Hadârcă
TN Radiofonic, Radio România, TNME
Dramă, Istorie  
/  1 h 30 min
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă
sâmbătă, 13 Sep
17:00
de Tennessee Williams
Regie: Sergiu Chiriac
TN „Eugène Ionesco”, Chișinău
Dramă  
/  1h 30 min
  (15+)
Teatrul Național „Eugène Ionesco”
sâmbătă, 13 Sep
14:00
după Spiridon Vangheli
Regie: Olga Șveț
Radio Moldova, Compania Publică „Teleradio-Moldova”
Dramă  
/  1 h
TNME, Sala de conferințe
Intrare liberă
sâmbătă, 20 Sep
19:00
de Tom Stoppard, traducere Silvia Năstăsie
Regie: Vlad Cristache
Teatrul Național Iași
Dramă, Comedie, Detectiv  
/  3 h 30 min

 / Pauză: Da

  (12+)
TNME, Sala Mare