Acest proiect, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a născut din iubire și din frică, la fel cum Declarația de Independență s-a născut din iubire și din frică, acum 35 de ani în urmă.

Dar mai întâi a fost IUBIREA! IUBIREA a adunat mii de oameni la Marea Adunare Națională pe 31 august 1989, IUBIREA  – nu ura  –  a fost mai puternică decât frica și a spart zidul între Imperiul Sovietic și lumea liberă. IUBIREA, adunată picătură cu picătură, pentru Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Blaga, Sorescu, Rebreanu, Stanca…, pentru literatura română, pentru teatrul și filmele românești. Unii au conștientizat-o, alții au trăit-o și simțit-o inconștient, dar aceste picături s-au acumulat în valul uriaș de putere, entuziasm și curaj, prin care oamenii au obținut ceea ce li se cuvenea, dreptul la IUBIRE: la limba română, la alfabet latin, dreptul de a fi liberi în alegere, dreptul la propria identitate. Dar a fot și frica, marea frică de a pierde ceea ce cucerisem atât de greu și de târziu. Pentru a ne desprinde de Kremlin, ne-am declarat independenți, pentru a ne asigura că drumul nostru merge spre lumea liberă. Tot atunci am trecut Prutul din IUBIRE, nu pentru bani, nu din interes economic, căci în România era mare sărăcie, noi am ales atunci cu inima, nu cu stomacul, noi ne-am îndreptat spre cultura, școala și cartea românească.

Și Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, această avalanșă culturală dinspre Europa spre Chișinău, a fost râvnită și dorită ca un scut cultural viu împotriva valurilor de propagandă rusă care se întețise începând cu anul 2014. Frica de faptul că ne-am putea întoarce sub influența Kremlinului, frica de faptul că ne-am putea pierde libertatea și ceea ce IUBIM, dar și convingerea că numai prin IUBIRE putem atrage de partea noastră, de partea valorilor libertății și democrației oamenii, m-a făcut să-i aduc aici, la noi într-o manieră simbolică, pe Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Blaga, Sorescu, Rebreanu, Stanca   –  Teatrele Naționale ce le poartă numele și reprezintă cultura română pe viu. Am vrut ca spectatorii noștri să vadă cu ochii lor și să descopere, și să se îndrăgostească de tot ceea ce este frumos, interesant, curajos și provocator în teatrul și în viața din spațiul lumii europene.

Îmi exprim și pe această cale gratitudinea domnului Demeter András István, Ministrul Culturii al României, pentru efortul și implicarea personală, pentru ca acest regal teatral să aibă loc și în acest an. Mulțumesc domnului Dan Suruceanu, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, pentru creditul de încredere și susținerea acordată.

Ediția din acest an se desfășoară sub genericul „Suntem ceea ce iubim…”. Ne dorim să fim definiți nu de ceea ce urâm și nici de ceea ce ne este frică, ci de lucrurile pe care alegem să le iubim și să le păstrăm aproape.

IUBIREA nu poate fi impusă cu forța. Uneori este reciprocă, este acceptată și înțeleasă, alteori nu. Drumurile libertății sunt multiple și, într-o lume cu adevărat liberă, este loc pentru fiecare, pentru alegeri diferite și pentru oameni diferiți. Nu trebuie să iubim toți aceleași lucruri pentru a putea trăi împreună. Dar putem învăța să respectăm ceea ce este important pentru celălalt.

Iar dacă vom reuși să păstrăm această libertate de a iubi, de a alege și de a crea, atunci lumea în care trăim va fi frumoasă și prosperă.

Pentru că, până la urmă, SUNTEM CEEA CE IUBIM!