Va fi prezentată o expoziție a spectacolelor realizate în parteneriat cu Teatrul Național Radiofonic, vor fi audiate secvențe din spectacolele ce au intrat în patrimoniul de aur, vor fi prezentate proiectele de viitor. Invitații vor fi antrenați într-o discuție despre potențialul teatrului radiofonic de a valorifica memoria culturală, de a recupera și pune în circulație documente, voci și povești care fac parte din patrimoniul nostru comun, dar și despre capacitatea sa de a crea noi forme de întâlnire între literatură, istorie și arta actorului.
Teatrul Național Radiofonic – Radio România a fost, de-a lungul celor unsprezece ediții ale Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău, unul dintre pilonii rețelei culturale prin care ne-am reconectat firesc și durabil la viața teatrală și culturală din România. Începând cu anul 2015, echipele Teatrului Național Radiofonic și ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” au construit împreună spectacole în cadrul celor două proiecte „Biografii, memorii”, dedicat cercetării, recuperării, păstrării și reconstituirii istoriei și „Dramaturgi români contemporani”. Sunt producții dedicate memoriei comune, istoriei, personalităților culturii române, dar și unor teme și probleme ale societății contemporane. Astăzi, aceste spectacole în care vocile actorilor de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc firesc, constituie o parte importantă a patrimoniului nostru cultural imaterial comun.