Spectacole Radiofonice

miercuri, 16 septembrie

Premieră absolută: GALINA RĂDULEANU. Călătoria în adâncuri. Suferința vindecătoare

de Ion-Costin Manoliu

regie: Cristina Chirvasie

Galina Răduleanu (1933-2025) – unul dintre cele mai importante repere morale ale României postdecembriste. Reputat medic psihiatru la Spitalul ”Alexandru Obregia” din Bucureşti, cu origini în Basarabia, Galina Răduleanu a lăsat mărturia unei vieţi pline de întâlniri şi întâmplări cu caracter fondator. S-a născut la Bălți, tatăl său fiind preotul Boris Răduleanu, fost deținut politic în timpul regimului comunist.

Călătoria în adâncuri – primul spectacol care îi este dedicat – este o aducere-aminte a anilor de tinereţe, când la 27 de ani, în 1960, a fost arestată şi condamnată la şapte ani de detenţie pentru ”discuţii duşmănoase” – uneltire contra ordinii sociale – la adresa regimului comunist. Paradoxal, în perioada anchetei, închisă la izolator, în urma unui sever bilanţ de conştiinţă, are revelaţia lumii interioare a omului, o evadare lăuntrică salvatoare. E momentul când ia decizia de a deveni psihiatru, cu dorinţa de a sonda taina omului şi a fi de ajutor semenilor cu probleme psihice.  Suferinţa vindecătoare – cel de-al doilea spectacol – rememorează cei patru ani de detenţie, întâlnirile cu personalităţile pe care le-a avut colege de celulă, inclusiv din lumea teatrului, precum actriţa şi regizoarea Marietta Sadova. Un drum spre regăsirea de sine, un parcurs greu, dar tămăduitor.

Cristina Chirvasie semnează regia artistică a celor două spectacole. Este regizor de teatru și film, scenarist și scriitor, producător de filme documentare. Din vara anului 2025, este și colaborator la Teatrul Național Radiofonic, semnând regia unor spectacole din seria Biografii, memorii. În 2016, a inițiat proiectul cultural și educațional Revoluția modelelor, în cadrul                     căruia coordonează o colecție de interviuri filmate, publicate sub formă de carte, la Editura                         Fundației Culturale MEMORIA. Din colecția Revoluția modelelor face parte și filmul documentar-eseu Lemnul viu, regizat de Cristina Chirvasie. Este un film despre demnitate, adevăr, curaj, discernământ, având-o în prim-plan pe Galina Răduleanu.

 

 

Teatrul Național Radiofonic Radio România

Istorie, Documentar

 / 1 h

TNME, Sala de Conferințe

Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Andrei Miricescu.                                                  Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.  Redactor și cordonator de proiect: Magda Duțu.

În distribuție: Maria Ploae, Oana-Maria Mărgineanu, Ștefan Ruxanda, Cristina Casian, Alecsandru Dunaev, Afrodita Androne, Daniela Moldovan,  Daniel Tudorică, Marcelo Cobzariu, Magda Duțu, Mircea Constantinescu, Cristina Chirvasie, Mirela Georgescu, Milica Creiniceanu, Ion-Costin Manoliu

spectacole
recomandate

luni, 21 Sep

15:00

Discuție  
/  1 h 20 min
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă

duminică, 20 Sep

19:00

de Albert Camus
Regie: Ivan Uryvskyi
Teatrul Academic Național „Ivan Franko”, Kiev
Dramă  
/  1 h 20 min
  (16+)
TNME, Sala Mare

marți, 15 Sep

14:00

după Tatiana Țîbuleac
Regie: Petru Hadârcă
Teatrul Național Radiofonic Radio România
Dramă  
/  1 h
TNME, Sala de Conferințe
Intrare liberă

vineri, 25 Sep

18:00

de Anton Pavlovici Cehov
Regie: Andrei Măjeri
Teatrul de Stat, Constanța
Dramă  
/  2 h 30 min
  (14+)
TNME, Sala Mare