Spectacol urmat de o discuție cu autorul Matei Vișniec și Andra Bădulescu, scenografă. 

Un spectacol despre frică, singurătate, obsesie, dependență, libertate și despre acea fragilă graniță dintre normal și absurd. Pentru că, uneori, cel mai absurd lucru nu este ceea ce ni se întâmplă.  Ci faptul că ne obișnuim cu el.

O fată privește de la fereastră un oraș invadat de fluturi carnivori și învață că, pentru a supraviețui, trebuie să se miște încet. Apoi apar melcii, iar oamenii încep să alerge și să tacă. Un gândac devine cel mai bun prieten, iepurii se înmulțesc inexplicabil, un om se transformă într-o pubelă, altul aleargă fără să mai poată opri lumea din jurul său… În această lume imaginată de Matei Vișniec, lucrurile imposibile se strecoară în cotidian cu o naturalețe aproape înspăimântătoare. Personajele nu se întreabă întotdeauna de ce li se întâmplă ceea ce li se întâmplă. Ele încearcă, pur și simplu, să supraviețuiască, să se adapteze, să-și găsească un loc, un sens sau măcar un colț în care să se simtă în siguranță.

Și tocmai aici începe povestea noastră: copiii intră în lumea lui Vișniec cu energia, sinceritatea și imaginația vârstei lor și descoperă, alături de spectatori, o întrebare care nu are un răspuns simplu: Când lumea devine absurdă, cât de mult ne putem schimba pentru a putea continua să trăim în ea?

  „Acest spectacol a apărut din curaj și o inconștiență minunată. După aproape opt ani de studiu cu acești copii, la orele de clasă la a urmat organic necesitatea unui proiect pe măsura pregătirii lor. Astfel, din inițiativă independentă, din entuziasmul și dorința elevilor, a apărut acest proiect dezvoltat ca o activitate extra-curriculară.  Să pornești la un asemenea drum cu o armată de copii, este o nebunie curată. Totuși dorința de a construi ceva la un alt nivel, ceva în care textul, muzica și expresia corporală să se împletească armonios a fost mai puternică. Am parcurs un drum dificil, dar extrem de interesant. “Să creștem prin teatru” este motto-ul atelierului nostru teatral și sper din tot sufletul ca această experiență  să fie o pietricică trainică în temelia formării personalității acestor copii. Ei chiar cresc frumos!” (Diana Decuseară)